Totul despre afacerile cu flori
Salutare om frumos!
Azi mă gândesc la tine și încerc să îmi dau seama ce informații te-ar putea ajuta și inspira, pentru că ești o mare iubitoare de flori și frumos.
Poate te gândești că în aceste vremuri ce ne-au fost date a le trăi, când a scăzut până la desființare numărul evenimentelor festive, nu ar avea nici un sens să investești în cursuri, așteptând zilele alea bune și înfloritoare.
“Știi însă că așteptările diferă între ele, așa ca oamenii” ne spune Octavian Paler.
Și tot el ne spune că “așteptarea ne dă iluzia că facem ceva așteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puțin câte puțin.”
Eu te îndemn să îți amintești de visul tău! Și dacă ai nevoie de puțină claritate, hai să vedem în ce direcții ai putea să mergi atunci când iubești florile și natura și oamenii și vrei să te simți vie și luminoasă și utilă și independentă financiar și împlinită și tot așa…
Să le luăm pe rând:
-
Comerțul cu flori en-gros
-
Magazin online
-
Florărie clasică
-
Atelier de creație florală
-
Agenția de evenimente
-
Aranjamente funerare
-
Ateliere pentru copii
-
Sector educațional
1.Comerțul cu flori en-gros
Pentru a te ocupa cu așa ceva ai nevoie în primul rând de BANI. 😊
Cu ce să începi? Cercetare de piață!
Pe piața florilor din Romania există conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică la sfârșitul anului 2019 un număr de 399 depozite, încadrate la codul CAEN 4622 (Comerț cu ridicata al florilor și al plantelor) generând o cifră de afaceri totală de peste 400 milioane lei/an.
Din experiența mea am simțit întotdeauna că floriștii din București sunt cumva privilegiați cu multe opțiuni în acest sens și în general orașele mari, dar ce facem cu celelalte județe?
Cum aș începe eu o astfel de afacere? Aș contacta toate florăriile și atelierele din orașul meu și împrejurimi și aș culege informații.
Apoi vei avea nevoie de un spațiu suficient de mare dotat cu cameră frigorifică, logistică și cel puțin 2 angajați, pentru început. Bani de rulaj. Un plan de afaceri bine făcut, o investiție de 25.000 – 30.000 euro și gata business-ul! 😊 Știu, știu, eu am simplificat-o foarte mult, dar tot ce îmi doresc este doar să îți faci o idee și de ce nu, să-ți dau idei! 😊
-
Magazin online
Comerțul online a crescut exponențial în ultimul an. Dacă cu ani în urmă românii erau destul de reticenți pentru o astfel de modalitate de cumpărare, azi, de voie, de nevoie se apelează din ce în ce mai mult la așa ceva.
In acest moment există în Romania conform datelor furnizate de INSSE societăți comerciale încadrate codului CAEN cu nr. 4791 (Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet) un nr. de 9.114 site-uri care comercializează flori și cadouri generând o cifră de afaceri în 2019 de peste 11 miliarde de lei.
Cum poți avea și tu așa ceva? De unde să începi?
De această dată nu vei avea nevoie de foarte mulți bani, ci mai curând vei consuma o altă resursă importantă – TIMPUL tău și energia ta, desigur.
Pentru a-ți face un site, dacă nu te vei descurca singură, îți recomand să începi să-ți întrebi prietenii și cunoștințele sau pe grupurile din social media sau să apelezi la un tânăr student la informatică dornic să-și facă ”practica”.
Fii atentă la rezultatele lui!
-
Vei avea nevoie de un domeniu (adică link-ul din browser). In cazul meu: lilianamasgras.ro.
Cel mai cunoscut furnizor la noi este Romarg, www.romarg.ro
-
Alege un provider pentru mailuri. Eu folosesc mailerlite.com
Alte opțiuni la fel de bune:
www.mailchimp.com
www.aweber.com
www.getresponse.com
-
Alege un template pentru site-ul tău. Doar câteva exemple de unde te poți inspira:
www.webwave.ro
https://themeforest.net/search/flower
https://www.templatemonster.com/templates.php?text=themes
-
Organizează o ședință foto cu câteva produse de bază care se pot cumpăra de pe site-ul tău. Include și câteva produse unicat, buchetul zilei, oferta săptămânii, etc. pentru a demonstra creativitatea ta.
Și gata magazinul! 😊
Promovarea și vânzarea sunt altă poveste. Poate îți voi povesti la un moment dat mai multe și despre acest subiect, dacă îți va fi de folos.
-
Florarie clasică
Incă mai sper că într-o zi voi avea și eu o mică – mare florărie. Nu a fost visul meu de început, poate de aceea nici nu o am încă. A apărut mai târziu și încă mă gândesc la o abordare. O am în minte, cu detalii cu tot, știu că va fi rustică 😊 și mai știu că acolo își vor face practica cursanții mei.
Mai trebuie doar să găsesc locul potrivit. Este o investiție. Iar dacă visezi așa ceva îți recomand să nu neglijezi internetul, pentru că în online se află o bună parte din piață, clienții pe care tu va trebui să îi identifici, cu care va trebui să găsești o cale de comunicare.
Chiar dacă nu îl vei avea de la început, vei avea nevoie de site, pagina de facebook, Instagram, TikTok, youtube, așadar o identitate în online. Pare mult! De fapt este mult, dar le vei lua pe rând. Ai nevoie de un plan și de o cât mai bună organizare pentru a-ți folosi cât mai eficient resursele.
Azi eu mă mândresc cu cursanții mei care au afaceri de succes și se bucură de reușitele lor. Pentru mine este uimitor să văd oameni care au făcut cursul acum 7 ani, de exemplu, unde sunt ei azi și cât de mult au evoluat. Stiu că am pus și eu acolo, cândva vreo 2 cărămizi, mult suflet și mii de flori. In Club Andeli unde ne întâlnim și povestim sunt aproape 400 de foști cursanți și peste 80% dintre ei activează cu succes în industria florală. Sunt momente când simt o mare recunoștință pentru viața mea!
Și pentru că îmi plac și datele statisticice și pentru că a fost o vreme când am lucrat și eu la INSSE pot să îți spun că în țara noastră au fost înregistrate la nivelul anului 2019 un număr de 2162 de florarii care au prevăzut în actul constitutiv codul CAEN 4776 (Comerț cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor) care au generat o cifră de afaceri de peste 1 mld. lei la nivelul anului 2019.
-
Atelier de creație florală
Am ajuns și la atelier 😊 Aici sunt la mine acasă 😊
In primul rând aș vrea să îți spun că în anul 2019 au fost aproape 130.000 de nunți în România, iar în 2020 au fost peste 80.000 de nunți, cel mai mic număr de nunți din 1946 până azi, dar explicabil în contextul pandemic actual. Sperăm desigur într-o creștere în următorii ani.
In același an de referință, 2019 s-au născut peste 200.000 de copii, așadar cel puțin tot atâtea botezuri, cu o marjă de eroare desigur pentru că sunt incluși aici copii aparținând tuturor religiilor existente la noi. In 2020 natalitatea a scăzut la la aproape 180.000 de copii, cel mai mic număr de copii născuți din 1930 până în prezent (mai mult de jumătate au fost băieți).
Ce îți trebuie pentru a avea un atelier? Un mic spațiu unde să te poți desfășura. Vrei să vinzi creațiile florale care îți trec prin minte și le poți realiza, vrei să te exprimi cumva, vrei să fii creativă? E timpul să te gândești la brand-ul personal! Cine sunt eu? Care este vocea mea? Ce am eu de spus lumii? In ce fel voi face asta?
De această dată interacțiunea cu clienții tăi va fi diferită față de cea în cazul unei florării clasice. Te vei concentra pe online.
Hai să vedem ce ne mai trebuie:
-
Site (vezi punctul 2)
-
Lead Magnet – scurt, ușor de “digerat”, practic sau mai exact ceea ce oferi tu gratuit Pentru fiecare problemă din piață pentru care ai identificat o soluție poți crea un lead magnet!
-
O sursă de trafic: reclamă platită, site, blog, facebook, Instagram, pinterest, canal youtube, Linkedin, Google, recomandări (upviral.com), alte surse.
-
Newsletter provider (vezi punctul 2).
Software pentru pagini de aterizare, iată câteva exemple:
www.optimizepress.com
www.instapage.com
www.unbounce.com
www.leadpages.net
E timpul să apară comezile! 😊
-
Agenție de evenimente
Dacă te gândești că ai putea avea așa ceva probabil ai foarte multe contacte din multe domenii conexe sau intenționezi să le realizezi (locații pentru evenimente, videografi, fotografi, dj și cântăreți, designeri vestimentari, makeup artiști, hair styliști, masterchefi, floriști și decoratori, etc).
Dacă stai bine la capitolul comunicare, dacă îți place foarte mult interacțiunea umană, dacă ești o persoană foarte organizată, neobosită și plină de energie pozitivă și ai capacitatea de a întregi un puzzle de relații, dacă ești un vizionar cu siguranță vei avea succes într-un astfel de domeniu foarte provocator.
Pentru un business reușit avem nevoie de VIPS:
Vizionarul – acela ești tu! Antreprenorul care are o idee, visează să facă lucrurile în felul său și care prin excelență este un bun vânzător. Are multe idei și este nerăbdător să le pună în practică.
Implementatorul – poți fi tot tu 😊 sau altcineva desigur. Este acela care execută, care acționează concret, care înfăptuiește, care face.
Planificatorul – este acea persoană incomodă 😊 care ne amintește tot timpul că visele vizionarului înseamnă bani cheltuiți. Este vistierul companiei, are grija de banii firmei.
Sinergistul – este acea persoană conciliantă, foarte echilibrată care face în așa fel încât primii 3 să se înțeleagă între ei.😊 Fără el, armonia în firmă are de suferit.
Cei mai mulți dintre oameni pot avea 2 astfel de caracteristici, sunt foarte rare cazurile când un om poate avea 3 dintre acestea, un exemplu poate fi Walt Disney și nu se cunoaște nici un caz în care un om să poată fi în același timp un vizionar, un implementator, un planificator și un sinergist în același timp.
După ce vei stabili cu ce te identifici cel mai bine, vei ști și de cine anume mai ai nevoie pentru a funcționa cu maximă eficiență.
-
Aranjamente funerare
Si moartea face parte din viață. Nu vreau sa fiu sumbră sau să te înstristez, probabil cei mai mulți dintre noi am pierdut pe cineva drag la un moment dat și știm cum este. Te asigur de toată compasiunea și înțelegerea mea.
Este însă și acesta un domeniu de care este nevoie și fără să consider totul o statistică rece este o realitate faptul că în 2020 s-au înregistrat aproape 300.000 de decese.
Ce poți face? Poți merge la firmele de funerare și să le prezinți oferta ta sau poți realiza propria ofertă pe care să o promovezi pe canalele media alese de tine. Va fi într-adevar o provocare să gasești mesajul potrivit, dar după ce vei reuși asta, trebuie să știi în ce te bagi. Mai exact este necesar să ai tot timpul flori pe stoc și dacă vrei să livrezi produse premium, nu trebuie să-ți lipsească crinii înfloriți (au nevoie de cca 5 zile să înflorească suficient), cale, trandafiri, orhidee și în general florile de o eleganță rece, regală. Culori agreate: alb, roșu, violet.
Execuția unor astfel de produse nu ar trebui să fie foarte dificilă pentru că te poți ajuta foarte mult de structurile de burete floral, cu forme și dimensiuni diferite, rezultând produse foarte elegante.
Sunt produse relativ ușor de realizat și care genereză caștiguri consistente. In anul 2019 societățile comerciale de acest tip (un număr de 809 la nivel de țară) care au prevazut codul CAEN 9603 (Activități de pompe funebre și similar) au generat o cifră de afaceri de peste 300 mil.lei.
Te-ar ajuta desigur să cunoști câteva lucruri despre îngrijirea, sortarea, stocarea și conservarea florilor tăiate.
-
Ateliere pentru copii
Prima mea mare iubire! Copiii și florile – un concept Andeli Design
Iți sună cunoscut? 😊
Andeli KIDS – Cursuri hobby de creație florală pentru copii
In vara anului 2012 s-a împlinit primul meu vis cu florile: “Copiii și florile” – un concept nou pe piața românească.
Reconectarea cu natura sau despre cum pot învăța copiii să realizeze un mic aranjament din flori naturale, pe care la sfârșit fiecare îl ia acasă fericit de rodul muncii sale.
Este un alt mod de a stimula imaginația și creativitatea copiilor noștri, dornici să lucreze și să învețe despre arta florală, petrecând un timp minunat într-o lume a florilor plină de culoare și miresme deosebite, învățând totodată lucruri noi și inedite.
Intr-o lume în care nimic nu pare a fi așa cum ar trebui, nevoia de frumos se face simțită din ce în ce mai mult.
Un copil fericit este acela care realizează ceva de unul singur!
Ateliere tematice, școala altfel, petreceri cu atelier inclus sau flori pentru mama, în așteptarea Moșului Crăciun sau flori pentru doamna învățătoare – sunt doar cateva dintre momentele deosebite în care florile au întâlnit copii.
De ce anume ai nevoie?
Un spațiu primitor, flori și accesorii drăgălașe, un dulce bun, copii 😊, un fotograf și toată răbdarea, motivația și dragostea ta.
Este o contribuție socială și o imensă bucurie sufletească.
-
Sector educațional