Sper să nu consideri îndemnul meu un afront personal; departe de mine acest gând.
De-a lungul anilor sute de persoane au pășit în atelierul meu și au făcut Cursul Intensiv de Design Floral pentru evenimente.
Uneori se întâmplă să mergem la un curs doar pentru a ne edifica sau pentru a ne relaxa, pur și simplu, dar de cele mai multe ori oamenii vin hotărâți la acest curs, hotărâți să întreprindă ceva.
Hai să vorbim puțin despre cum îți imaginezi tu că va fi viața ta ca florist?
Ai visat că vei lucra cu flori, îți dorești asta poate de ani de zile, te gândești chiar să îți schimbi job-ul, ai vrea parcă să lași totul baltă și să o iei de la capăt.
Indiferent în ce situație te afli este situația ta și necesită toată atenția și energia ta în găsirea soluției potrivite.
Ai decis că vrei să faci un curs! Este calea corectă și cea mai mai puțin costisitoare. Te felicit pentru această decizie!
Cu siguranță poți fi și o atodidactă foarte bună și te gândești că poate n-ar fi rău să economisești niște bani.
Te înțeleg perfect! Si eu am fost pe drumul ăsta. “Autodidact” scrie pe mine, dar tot am avut nevoie de un curs sau două măcar să-mi completeze lacunele sau să-mi valideze ce descoperisem eu deja. Deci de curs tot nu scapi, asta dacă vrei să faci lucrurile la un nivel competitiv.
Iar lecțiile învățate pe propria piele costă adeseori al naibii de mult!
Cum recuperezi banii investiți? Nimic mai simplu. Ocupă-te de 2 evenimente de nivel mediu și gata, ai banii înapoi în buzunar. In plus știința ta și experiența dobândite nu ți le poate lua nimeni. Deci vei fi în câștig oricum. Dar nu uita, trebuie să poți face acele evenimente, doar sunt primele tale evenimente și nu vrei să dai greș.
Riscul este destul de mare când te arunci în apă fără să știi să înoți.
Și încă ceva, nu uita că totuși investiția în tine este cea mai bună investiție! Ințelegi că de fapt asta faci, nu?
Și încă ceva extrem de important. Cum îți imaginezi că vei ajunge să faci acele nunți de care visezi să te ocupi?
Îți cauți un spațiu cochet, investești în el, amenajări, materiale, flori, etc și aștepți senină sau stresată, după cum ți-e felul, la tejghea să intre vreo mireasă să te întrebe de sănătate? Și dacă se poate restaurantul să fie pe strada ta, în cartierul tău, oricum cât mai aproape de tine, să nu te chinui, să nu te deplasezi. Bun! Și după aceea? Ce vei face? Cred totuși că vei avea nevoie și de alte nunți, nu doar de cele din cartier, dacă vrei să supraviețuiești și să mai aduni și profit.
Asta presupune un efort, corect?
Și atunci dacă tu nu ai posibilitatea sau disponibilitatea să vii la un curs în alt oraș decât cel în care te-ai născut, cum crezi că vei face nunțile alea la care visezi? Gândește-te!
Te vezi făcând nunți în lung și în latul acestei țări, dar acestei lumi? Dacă da, te aștept la curs! Dacă nu, atunci poate trebuie să te mai gândești la ce vrei să faci?
Există și business-uri care se pot face doar din laptop, dar nu cu flori!
Ești pasionată de design floral? Vrei să înveți să faci design-ul floral al unei nunți? atunci trebuie să te deplasezi; vei avea muuuulte drumuri de făcut și îți voi povesti despre tot ce înseamnă munca unui florist la cursul ăla pe care ai vrea să îl faci, dar nu știi sigur dacă să îl faci sau nu.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.