
De ce ne-am oprit din învățat — și cum ne amintim să o facem din nou
- Posted by Liliana Masgras
- Categorie Cursuri
- Date 14 aprilie 2026
Am observat uneori un soi de aversiune față de învățare și a început să mă preocupe acest subiect – de unde vine asta? Ce anume generează o astfel de atitudine? Cum pot schimba asta?
Nu e vorba de timp, de voință sau de talentul altora. E vorba de o frică pe care puțini o numesc cu voce tare.

Eram de mână cu tatăl meu, undeva în Buzău, și am intrat pentru prima dată într-o seră de trandafiri. Nu știam atunci că acea clipă va decide ceva important despre viața mea. Sămânța plantată în mintea copilului care eram a dat roade abia în 2007 — când am cumpărat primul meu curs de floristică. Adică după aproape 30 de ani.
30 de ani nu înseamnă că am fost leneșă sau că nu mi-a păsat. Înseamnă că, la fel ca mulți dintre voi, mi-a fost teamă. Teamă să încep. Teamă că nu voi fi suficient de bună. Teamă că e prea târziu, că nu e ceva serios, că ce-o să zică lumea.
Și azi, după ce am construit Andeli, am format sute de floriști, am organizat conferințe cu zeci de speakeri și am văzut oameni transformându-și pasiunea în afaceri — știu cu certitudine: nu lipsa talentului ne oprește. Ne oprește aversiunea față de actul însuși al învățării.
„Nu ne este teamă că nu vom ști. Ne este teamă de ce va trebui să recunoaștem că nu știam.”
Cunoașterea ca amenințare
A învăța înseamnă, cel puțin pentru o clipă, să accepți că nu știi. Și pentru mulți oameni — inclusiv pentru mine, la un moment dat — asta nu e un punct neutru de pornire. E o identitate amenințată. Avem o imagine despre noi înșine ca oameni capabili, serioși, deja formați. Iar a fi beginner fisurează această imagine.
Psihologia numește asta mentalitate fixă: credința că abilitățile sunt date, nu construite. Că dacă nu știi de la început, înseamnă că nu ești pentru asta. Eu am trăit ani întregi în această capcană înainte să îndrăznesc să cumpăr acel prim curs.
Dar iată ce știu acum, după atâția ani petrecuți predând și învățând alături de sute de oameni: nimeni nu s-a născut florist. Nimeni nu s-a născut antreprenor. Sau profesor. Sau creator. Toți am început de undeva — stângaci, nesiguri, cu florile răsturnate și mâinile care tremurau.
Abundența care paralizează
Există și un paradox al vremurilor noastre: niciodată nu am avut mai mult acces la cunoaștere — și niciodată nu a fost mai greu să alegem de unde să începem și niciodată nu am fost mai pierduți în fața atâtor opțiuni. Un curs video, un tutorial pe YouTube, un newsletter, un podcast care contrazice altul… Abundența devine zgomot. Și în fața zgomotului, creierul face cel mai simplu lucru: nu alege nimic.
Asta am văzut și eu la cursanții mei. Nu veneau la Andeli pentru că nu aveau resurse. Veneau pentru că aveau prea multe, fără nici un fir călăuzitor. Și cel mai mare cadou pe care îl puteam face nu era să le dau mai mult conținut — ci să le dau claritate, structură și pe cineva alături.
„Îngrijorarea e ca un balansoar: îți dă ceva de făcut, dar nu te duce nicăieri.” Și tot așa e și amânarea învățării — pare că te protejează, dar de fapt te ține pe loc.

Nu e vorba de motivație — e vorba de fricțiune
Oamenii care învață constant nu sunt mai motivați decât alții. Sunt mai buni la a reduce fricțiunea. Au un sistem, au o sursă în care au încredere, au un moment al zilei rezervat pentru asta. Nu se trezesc în fiecare dimineață să decidă dacă să înceapă — pur și simplu continuă.
Asta am încercat să construiesc la Andeli — nu doar cursuri, ci un sistem. O structură care să te țină în mers și atunci când motivația lipsește. Ghidaj real, pas cu pas, cu susținere permanentă. Pentru că știu din propria experiență că e mult mai ușor să continui când nu ești singură.
Amintește-ți cine ești
Undeva în tine există deja o seră de trandafiri. Un moment din copilărie, o pasiune amânată, o voce care îți spune că se poate — dacă ai îndrăzni să o asculți. Nu contează dacă ai 25 sau 55 de ani. Nu contează dacă vrei să faci din asta o afacere sau pur și simplu să îți redescoperi o bucurie. Contează că faci primul pas.
80% dintre cursanții Andeli au afaceri de succes în industria florală. Nu pentru că au fost excepționali de la început. Ci pentru că au ales să înceapă — și nu au mai stat singuri pe drum.
Nu știu ce anume te-a oprit până acum. Dar știu că se poate. Și sunt aici când ești pregatită.

Liliana Masgras-Florist Relaxat · Fondatoare Andeli · Școala Ta de Flori
Cursuri florale
Andeli — Școala Ta de Flori
Cursuri video, ateliere și ghidaj live cu Liliana Masgras. De la primul aranjament până la afacerea ta florală.
Business floral
Floral Business Academy
Conferință anuală cu zeci de speakeri, cursuri complete de business și o comunitate pe care te poți baza.


