Imi amintesc de zilele acelea de început pline de neliniști și îndoieli când priveam neîncrezătoare creațiile unor floriști cu experiență, ce păreau să mânuiască cu atâta ușurință și naturalețe superbele flori și să facă din ceva atât de frumos, ceva și mai frumos.

Creații care mă minunau. O adevarată provocare! Wow, cât talent – îmi spuneam adesea!
O să pot eu vreodată să fac așa ceva?

Pe atunci un coș de nuiele în care trebuia să așez niște flori mi se părea încercarea supremă, iar dacă izbuteam să îl duc la bun sfârșit eram de-a dreptul extaziată. Apoi începeam să îl analizez și să-i observ neajunsurile. Concluzia: “vai, e groaznic!”

Am început să întreb pe toată lumea: “nu cunoașteți pe cineva care se pricepe la flori?”

Astfel o doamnă binevoitoare m-a îndrumat spre florăria x din capitală cu speranța sinceră că florăreasa de acolo mă va învăța câte ceva sau îmi va da cu siguranță niște sfaturi utile.

Am pornit în culmea fericirii să cunosc tainele atât de bine păzite, m-am prezentat ca o mare iubitoare de flori și ca un om care nu știe nimic, dar vrea să învețe și nu stie nici de unde să înceapă.

Probabil impresionată de entuziasmul meu florăreasa a acceptat să stau și eu în florărie și să mă fac utilă. Am muncit cât s-a putut și făceam orice, fără nazuri, fără comentarii, dar cu întrebări care să mă facă să înțeleg ce și de ce făceam într-un fel sau altul.

Curiozitatea mea probabil că a deranjat, munca mea cred că nu însemna mare lucru; deși mie mi se pare că orice muncă contează; oricine ar fi putut spăla niște vase și tăia niște cozi, nu?

Intr-o zi mi s-a dat un trandafir tăiat deja foarte scurt, câteva capete de crizantemă, un vas foarte mic și provocarea de a face ceva din ele; atunci cred că am văzut prima dată un burete floral, pe viu 😊 și atunci am experimentat pentru prima dată “cum intră o floare într-un burete”. Foarte straniu mi s-a parut dar și foarte simplu în același timp; am așezat cele 3-4 flori ca și cum aș fi înfipt bețele dintr-un gard și a rezultat ceva cu adevărat fabulos 😊 Urmarea? Dupa 3 zile ce mi s-au părut minunate, am fost poftită la propriu pe ușă afară!

Nu eram de nici un folos, entuziasmul meu nu a contat, ci chiar a încurcat. Ce rămânea de făcut?

Mi-am șters lacrimile și am trecut la planul B. Dacă nu vrea nimeni să mă învețe, o să mă învăț eu singură; și am început prin a fi un mare autodidact. Ore de studiu personal care la un moment dat au dat roade. După ce analizezi sute sau poate mii de creații ale altora începi să ai idei și apoi nu mai e decat un pas, să ai curajul să le pui în aplicare.

Mult mai tărziu am făcut eu însumi câteva cursuri și am participat la workshop-uri care mi-au validat cumva ceea ce descoperisem și mi-au completat lacune inevitabile.

Ce s-ar fi întamplat cu mine dacă aș fi renunțat? Ce aș fi fost azi?

Adormeam și mă trezeam cu florile în minte, mă obsedau pur și simplu și mă gândeam că asta este ceea ce trebuie să fac. Nimic altceva nu mai conta.

Am simțit pe propria piele că în orice meserie doar 1% este talent și restul de 99% este muncă.
Recomandarea mea: nu lăsa gândul ăla stingher că “nu ai destul talent” să își facă cuib în mintea ta.
E vorba de fapt despre muncă…și despre pasiune…și determinare!

In orice artă exista genii, de acord cu tine, dar nu toată lumea cumpără un Picasso; sunt atâția pictori talentați care lucrează și vând! Fiecare cu publicul lui! E loc pentru fiecare să își exprime eul sau latura artistică sau spune-i cum vrei și să-și găsească propriul public, propriul drum.

Nu renunța la visul tău!
Altfel… ce vei fi fără el?

Dacă florile fac parte din visul tău, atunci te aștept la Cursul Intensiv de Design Floral pentru Evenimente.

Liliana Masgras – Florist relaxat

Adaugă un comentariu