Bujorul sau Regina florilor, cu denumire științifică Paeonia, popular îl găsim și sub denumirea de Smârdar și cuprinde aproape 33 specii.

Bujorii – își dezvăluie farmecul perfect în luna mai, flori atât de iubite, de oameni dar și de albine și de fluturi, pentru staminele dulci, sunt flori perene care înfloresc de la începutul lunii mai până toamna, zeci de ani la rând, dacă vor fi îngrijite cum se cuvine (spații largi, luminoase, fără exces de apă, un sol bine afânat, fără să rupi florile în primii 3 ani de la plantare, pentru că altfel nu vor mai crește/înflori). Plantează-i la începutul toamnei (septembrie – jumătatea lui octombrie), dar poți încerca și în luna mai dacă ai achiziționat bujori la ghiveci. După ce s-au prins nu îi deranja 4-5 ani, pentru că vor fi afectate florile.

Există bujori în toate culorile mai puțin albastru: alb, roz, fucsia, grena, corai, galbeni în nuanțe palide sau intense, cu stamine aurii vizibile după deschiderea unui singur rând de petale, cum sunt bujorii de stepă.

Este cea mai veche floare din România. Ocrotiți de lege îi putem admira în rezervații naturale și anume în: Dealul Bujorului din localitatea Greci, Munții Măcinului – județul Tulcea, unica rezervație din Europa de Bujor de stepă se află la Zau de Câmpie – județul Mureș, Pădurea Troianu (Cornetu) județul Teleorman, Rezervația de bujori a Academiei aproape de Pădurea Călugăreasă (comuna Stoicănești) din județul Olt, Poiana Bujorului din Pădurea Plenița, județul Dolj și Parcul Natural Comana, județul Giurgiu.

Bujorul românesc este o floare rară și veche, istoria lui începe dinaintea erei glaciare și astăzi este pe cale de dispariție. A fost propus de dr. profesor Florin Toma de la catedra de Floricultură din Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, în anul 2013 să fie declarat floarea naţională a României.

Se spune că cine poartă în buchetul de mireasă bujori va avea noroc în viață.

Simbol al afecțiunii, al dragostei sincere și calde, al prosperității și al respectului, al frumuseții fizice și spirituale, parfumați și colorați, creează un colț de rai în orice grădină, în orice interior mai rustic sau mai elegant.

Ador această floare pentru că îmi inspira simplitate, naturalețe și în fiecare an mi-am propus să o pun în valoare cât mai diferit în cadrul atelierelor de relaxare.

Indiferent de vasul ales, de culorile alese, de alte flori care l-au insoțit, de fiecare dată a fost o adevărată frenezie să lucrăm cu aceasta floare atât de minunată.

Bujorul – iată o floare pe care nu o poți ignora!

Sunt recunoscatoare voua celor care ați trecut pragul atelierului meu, sunt recunoscatoare Universului că îmi pot umple sufletul cu atâta frumusețe!

Liliana Masgras – Florist Relaxat

Adaugă un comentariu